Muzeul Național de Artă al României (MNAR) deschide luni, 10 mai, cu ocazia Zilei Regalității, Sala Tronului și prezintă publicului tronul Regelui Carol I al României, pentru prima dată după mai bine de 70 de ani.
„Celebrăm astfel Ziua Regalității printr-un dublu act simbolic: deschiderea Spațiilor Istorice cu acces gratuit către public și expunerea tronului Regelui Carol I”, au transmis reprezentanții MNAR.
Astfel, tronul și spațiile istorice, respectiv Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor pot fi vizitate luni, 10 mai 2021, gratuit, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
„Odată ce România a fost proclamată Regat, au fost confecționate două tronuri, pentru cei doi suverani ai țării, Regele Carol I și Regina Elisabeta. Tronurile au fost confecționate din lemn aurit și ornate cu pietre prețioase, pe spătar fiind reprezentate cifrele cuplului regal – Carol I și Elisabeta, realizate în bronz poleit și aplicate pe plăci de onix algerian”, au mai aratat specialiștii muzeului.